STUDIU. Un antibiotic puternic, factorul care a declanșat mișcarea de eliberare sexuală din anii ’60

STUDIU. Un antibiotic puternic, factorul care a declanșat mișcarea de eliberare sexuală din anii '60
Publicat: 23/02/2013, 13:08
Actualizat: 29/07/2014, 21:25

Un profesor de la Universitatea Emory din SUA a realizat o cercetare ale cărei rezultate au arătat că mișcarea de eliberare sexuală din anii ”60 din SUA și Europa de vest a fost declanșată de intrarea pe piața farmaceutică a antibioticelor, relatează pravda.ru.

Istoricul Andrew Francis este de părere că odată cu apariția medicamentelor menite să trateze sifilisul, una dintre cele mai temute boli cu transmitere sexuală, oamenii s-au simțit mai puțin constrânși.

Deși a fost descoperită în 1928, penicilina a fost testată clinic abia 13 ani mai târziu, explică profesorul. Cum în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial problema răspândirii bolilor cu transmitere sexuală (BTS) devenea tot mai importantă, studiile privind tratamentul lor au fost accelerate, astfel că cercetătorii au descoperit efectele benefice ale penicilinei în cazul BTS-urilor.

Astfel, gonoreea și infecțiile cu trichomonas puteau fi vindecate doar cu ajutorul unei injecții, iar sifilisul înceta să mai fie o boală incurabilă. În acest context, numărul deceselor provocate de sifilis au scăzut cu circa 75% între anii 1947-1957, iar incidența bolii s-a diminuat cu până la 95%.

Așadar, imediat ce oamenii au aflat că penicilina este un panaceu pentru BTS-uri, a avut loc o mișcare de eliberare sexuală, explică Andrew Francis.

Fenomenul nu a durat însă foarte mult timp, spre sfârșitul anilor 1970 o „contrarevoluție sexuală” luând amploare odată cu apariția tot mai multor cazuri de SIDA (Sindromul Imunodeficienței Dobândite).

Boala a fost declarată de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1 decembrie 1981, iar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) arăta în 2011 că numărul deceselor provocate de această boală se ridica la 1,7 milioane de persoane în întreaga lume.

În plus, numărul persoanelor infectate cu virusul HIV este aproximat la 34 de milioane, dintre care 2,5 milioane infectate în anul 2011.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”